Daca, intr-o zi, ar sta Guta pe un bloc si ar ameninta ca se sinucide, 95% din populatia Romaniei ar plange si l-ar implora sa nu sara. Noi suntem printre cei 5% care ar lua o punga de popcorn, o sticla de bere rece, ne-am aseza relaxati pe un scaun si am striga: "Sari ba, n-ai tupeu!".

sâmbătă, 29 martie 2008

Comunicat

Vineri 28 Martie un grup de aproximativ 60 de suporteri satmareni s-au deplasat la baia mare pentru meciul dintre echipa locala si Olimpia. Trecind peste tratamentul sfidator al organizatorilor, menit sa intimideze suporterii satmareni in incinta stadionului, incidentele petrecute in zona garii din baia mare au demonstrat din nou incapacitatea unor membrii ai fortelor de ordine da a aplica in mod coerent legea si de a-si face datoria. Daca dupa meci pe drumul de la stadion pina la gara nu au existat incidente, in gara unde grupuri de suporteri baimareni au fost lasati, de catre cei ce trebuiau sa asigure ordinea, sa se apropie periculos de convoiul satmarean, au inceput problemele. Pietre si alte obiecte au inceput sa zboare catre satmareni, iar reactia fortelor de ordine nu a fost cea normala de a-i indeparta pe atacatori, ci de a retine pe loc satmarenii. Reactie normala daca era insotita de o reactie la fel hotarita si in a indeparta pe atacatori. Pentru ca situatia a degenerat, si incidentele nu mai puteau fi ascunse, politistii TF si cei ce au insotit convoiul au chemat intariri, care in mod normal trebuiau sa fie de fata tocmai pentru a impiedica evenimentele petrecute. Cum atacatorii au fost lasati de oamenii legii sa fuga, normal ca oamenii legii s-au intors impotriva celor ce erau la indemina: suporterii satmareni, adica cei atacati. Comportamentul abuziv al fortelor de ordine a avut tacimul complet: oameni urcati ca ultimii infractori in dube (desi nu au opus rezistenta), copii amenintati si loviti ca sa semneze procesele verbale pline de minciuni ale politistilor TF, nerespectarea celor mai elementare reguli: politistului mandi laszlo i sa cerut in mod repetat sa se prezinte si doar prezenta altor persoane l-a facut sa se prezinte intr-un final.

Drept urmare vom face toate demersurile pentru ca toti cei care au avut un comportament abuziv fata de suporterii satmareni sa fie sanctionati (plingeri la Institutia prefectului Maramures si IJP Maramures),. Daca masurile luate impotriva celor care au facut uniforma de rusine si s-au comportat ca niste vatafi pe propria mosie nu vor fi satisfacatoare din punctul nostru de vedere, ne rezervam dreptul de a ne adresa instantelor civile pentru purtare abuziva si neglijenta in serviciu, impotriva celor pe care am avut posibilitatea sa-i identificam.

Suporterii Olimpiei

vineri, 28 martie 2008

Unitate!

Evenimentele de vineri de la baia mare (scuzati expresia) au demonstrat doua lucruri: prostia unor purtatori de cascheta si bulan, si unitatea suporterilor satmareni... daca la un moment dat diferendele de pareri au dus la separarea lor in tribuna, vineri s-a demonstrat ca reunirea gruparilor galben albastre nu a fost doar de forma... vineri s-a reactionat ca un tot unitar, nimeni nu a fost lasat in urma, toti am fost una... Galeria cum zic unii, Brigada cum spunem noi... nu ne vom opri aici: cei care au abuzat de uniforma trebuie sa plateasca. Legile sint pentru toata lumea, nu doar pentru cei mici si neajutorati. Bulanul din dotare nu sporeste numarul de neuroni, si nici nu creste IQ-ul. Daca la Satu Mare se poate o colaborare civilizata cu cei ce asigura ordinea, cum se face ca in baia mare s-a intimplat altfel?
Nu e cazul sa ne miram ca altii nu ne respecta atunci cind ai nostrii conducatori: primar, consilieri locali si judeteni isi bat joc de simbolul nostru... Nu-i nimic, vom avea grija si de ei. Ce s-a intimplat vineri, din punctul de vedere al solidaritatii, se va repeta la nivel local si se va materializa in proteste impotriva celor care ne conduc. Am demonstrat ca fizic nimeni nu are de ce sa se teama de noi, dar politic si ca imagine... Nu incercati sa ne amenintati, nu puneti mina pe telefoane... noi nu avem nimic de pierdut pentru ca deja am pierdut ce ne era mai drag: OLIMPIA...

Protest Commando Oli ...

Protest Commando Oli ... 







Imnul suporterilor satmareni